Medalii pentru sportivii din Botoşani la Campionatul Naţional de Taekwondo WTF

total taekwondo botosaniÎn perioada 8-9 iunie 2013  s-a desfăşurat la Cluj-Napoca a XVI-a ediţie a Campionatului Naţional de TAEKWONDO WTF pentru copii şi cadeţi şi Turneul Republican de TAEKWONDO WTF pentru copii şi cadeţi (competiţie pentru sportivii cu grade inferioare).

La concurs au participat aproximativ 500 de sportivi de la cluburi sportive din Cluj-Napoca, Bistriţa, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Gheorgheni, Hârşova(Constanţa), Iaşi, Miercurea-Ciuc, Mihail Kogălniceanu(Constanţa), Năsăud, Petroşani, Sovata, Slatina,  Târgu-Mureș, un număr foarte mare de sportivi, fapt datorat şi participării cluburilor din Cluj-Napoca, cluburi mai puţin prezente la competiţiile organizate în afara judeţului.

La Campionatul Naţional pentru copii şi cadeţi, C.S. TOTAL TAEKWONDO BOTOSANI, a participat cu un sportiv, obţinând o medalie de bronz prin sportivul Guluță Teodor Mihail la categoria cadeți 2 masculin + 40 kg.

La Turneul Republican pentru copii şi cadeţi sportivii au obținut  7 medalii din care  cea mai strălucitoare, cea de aur , fiind adjudecată de Toma Tudor Tiberiu la categoria cadeți 1 masculin – 57 kg şi 6 de bronz prin sportivii: Ciobanu Șerban-Constantin la categoria cadeți 1 masculin +65 kg, Mihai Rareș Valentin la categoria cadeți 1 masculin – 45 kg, Naharniuc Mihai Florin la categoria cadeți 1 masculin -53 kg, Albu Sânziana la categoria cadeți 1 feminin -47 kg, Roznovanu Georgiana la categoria cadeți 1 feminin -41 kg, Corsei George la categoria copii 2 masculin -25 kg.

Concursul s-a dovedit extrem de obositor, solicitând la maximum rezistenta și voința copiilor. De remarcat faptul că micii sportivi Corsei George, Florea Liviu, Zvonaru Anamaria Andreea, Matei Karina Alexandra au fost la prima prezenţă la o competiţie de o asemenea anvergură.

Antrenorii si de multe ori chiar părinții, au susținut sportivii cu indicații prețioase și de multe ori cu aplauze. Desigur, in jurul sălii mai găseai câte un sportiv cu ochii umezi, fiind atent la discuția individuala care avea loc fie cu părinții, fie cu antrenorul și observai ambiția si determinarea din ochii lui, ca la următorul concurs să se pregătească mai hotărât și să câștige medalia mult râvnită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *