Portariuc la un an de mandat: Eu spun răbdare, pentru că nu se pot concretiza nişte lucruri trainice într-o perioadă atât de scurtă de timp

ovidiu portariuc 008Primarul municipiului Botoşani crede că o parte din proiectele promise botoşănenilor au început să fie concretizate, la un an de mandat. Ovidiu Portariuc a declarat că lucrurile au început să se mişte din luna martie, de când Executivul a avut propriul buget. Cea mai mare reuşită a primarului de Botoşani o reprezintă transferul celor 47 de hectare de teren din administrarea armatei către CL, dar, mai spune Portariuc, o altă realizare vizează  ieşirea din izolare a Botoşaniului prin crearea unor conexiuni cu ambasadele din România.

Am reuşit să mişcăm lucrurile în direcţia pe care am promis-o. Pornirea unor proiecte importante, lucrări în tot oraşul, asfaltări, termie, proiect de reabilitare termică a blocurilor, parcurile. A fost mai greu dintr-un anumit punct de vedere, mai greu nu pentru că eram învăţat cu efortul şi un efort prelungit din domeniul privat, a fost mai greu în a mă adapta la anumite rigori legate de comunicarea publică. Poate am greşit în prima parte a mandatului că am comunicat mai puţin, dar mi-am dat ulterior seama că e absolut important tot ceea ce facem. A fost un efort în a crea o echipă, un consens în cadrul echipei la Primărie. Dacă ar fi să reproşez ceva, ar fi partea mai puţin fermă în a discuta cu personalul subordonat, dar lucrurile s-au schimbat. Eu spun răbdare, pentru că nu se pot concretiza nişte lucruri trainice într-o perioadă atât de scurtă de timp. Şi în perioada trecută, lucrurile au fost vizibile după şapte-opt ani. Eu nu am promis că fac minuni, am promis un alt tip de administraţie mai aproape de cetăţeni„, a spus Ovidiu Portariuc.

El a menţionat că despre problema câinilor comunitari va vorbi în luna iulie, atunci când a promis că o va soluţiona, însă consideră că dacă legea i-ar fi permis şi dacă nu ar fi existat piedici legislative şi din parte unor ONG-uri, această problemă ar fi fost rezolvată mult mai repede.

Mai mult, Poratriuc susţine că lunar se întâlneşte cu 300-400 de cetăţeni, cu diverse probleme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *