Consiliul de Administraţie al Modern Calor, la un pas de a fi schimbat după ce a majorat substanţial salariile directorilor

ovidiu portariuc iunieConsiliul de Administraţie de la Modern Calor ar putea fi schimbat, a anunţat, luni, primarul Ovidiu Portariuc, după ce membrii acestuia au propus majorarea salariilor întregii conduceri a societăţii. Primarul municipiului Botoşani a declarat că asemenea măsură este imorală într-o perioadă de criză, chiar dacă ar fi legală. El a mai spus că salariul unui director de societate comercială trebuie să fie la nivelul salariului unui viceprimar, respectiv 4.400 lei brut, ori în cazul directorilor de la Modern Calor s-a propus un salariu brut de 7000 lei. Portariuc susţine că a discutat şi cu o parte a consilierilor locali asupra acestui subiect.

Modern Calor trăieşte din subvenţii de la bugetul local în mare parte, în care nu au prezentat niciun proiect de reducere a costului gigacaloriei, pentru că asta le-am cerut în primul rând, dar văd că se umblă la salarii. De altfel, am avut o discuţie cu toţi directorii societăţilor subordonate şi i-am rugat să fie atenţi, pentru că s-a primit un semnal de la nivel central ca salariile directorilor să fie plafonate la nivelul salariilor viceprimarilor. Am avut o discuţie, am primit toate asigurările şi văd acum astfel de lucruri„, a spus Portariuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *