Vicepreşedintele Sorescu despre Nova Apaserv: Acolo lucrurile au mers anapoda

Gheorghe Sorescu
Gheorghe Sorescu, vicepresedinte CJ

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, a declarat că trebuiau luate măsuri extreme la societatea Nova Apaserv , întrucât “acolo lucrurile au mers anapoda”. El a declarat că operatorul de apă trebuie să funcţioneze, întrucât există nişte investiţii de dus la îndeplinire. Potrivit acestuia, până în 2018, tot judeţul Botoşani trebuie să fie racordat la reţeaua de apă, iar până în 2020 în tot judeţul trebuie să existe canalizare. Aceste norme sunt impuse de Uniunea Europeană. Ori, mai spune Sorescu, în ritmul în care societatea merge la această dată, aceste obiective vor fi greu de realizat.

Una din condiţii este să reducă cheltuielile cu 25%. Acolo lucrurile au mers anapoda. De un an de zile, de când am venit, am încercat tot felul de formule. S-a plecat de la condiţionalitatea că operatorul de apă trebuie să funcţioneze indiscutabil, de la a păstra personalul. A fost şi o zonă de îndărătnicie care mai târziu trebuia oprită. Operatorul trebuie să funcţioneze. Avem un program de investiţii care trebuie dus la îndeplinire. Să nu se înţeleagă că la societăţile de stat se stă. La societăţile de stat se duc la îndeplinire nişte probleme care sunt în interesul cetăţenilor, se efectuează şi servicii publice. Este dreptul acţionarului majoritar sau a autorităţii ca acel serviciu să funcţioneze eficient şi în interesul cetăţenilor şi să urmărească toate obiectivele”, a mai spus Sorescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *