Executare silită a datornicilor la Modern Calor

Modern CalorRău-platnicii la serviciile de încălzire și apă caldă au ajuns în faza de executare silită. După nenumărate apeluri făcute la beneficiari pentru a plăti contravaloarea serviciilor prestate, Modern Calor a apelat inclusiv la instanță pentru recuperarea debitelor. Demersul a dat rezultate, pentru că, din peste 12.000 de acțiuni înaintate, în 5.000 de cazuri debitorii și-au achitat deja datoriile. O parte din dosare au fost soluționate și s-a ajuns în faza de executare silită, aproape 500 de clienți fiind în astfel de situații. Majoritatea însă plătesc restanțele înainte de a se ajunge la executarea prin impunerea de popriri pe venituri. Pentru o parte din rău-platnici, cei cu datorii foarte vechi, se va recurge inclusiv la debranșare, cu sprijinul executorului judecătoresc. Scopul acestei măsuri este acela de a nu permite acumularea altor datorii.

Serviciul juridic al societății Modern Calor mai are în lucru în acest moment aproximativ 1.700 de dosare, ce urmează a fi depuse la instanță.

Societatea Modern Calor, împreună cu Primăria municipiului Botoșani,   fac mari eforturi investiționale pentru a oferi servicii de bună calitate la prețuri competitive pe piață. În sezonul rece trecut, Botoșaniul a avut printre cele mai mici prețuri din țară la energia termică furnizată populației în regim centralizat. Sumele reprezentând contravaloarea serviciilor prestate trebuie însă recuperate, pentru a se putea asigura buna funcționare a societății și în sezonul viitor.

„Apelăm în primul rând la înţelegerea clienţilor noştri, pe care îi sfătuim să evite situaţiile neplăcute enumerate mai sus, cu atât mai mult cu cât aceștia vor fi nevoiţi să suporte și cheltuielile judiciare, inclusiv cele de executare silită”, a declarat directorul societății de termoficare, Florin Sandu.

În acest moment Modern Calor are de recuperat de la beneficiarii casnici 6,9 milioane de lei, din care 4,4 milioane reprezintă valoarea facturilor mai vechi de trei luni.

Sursa: Comunicat Modern Calor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *