APIA: Fermierii pot să modifice cererile de plată

CJ APIA Botosani informează fermierii care doresc să modifice cererea de plată iniţială că formulare de modificare vor fi primite şi înregistrate în baza de date IACS, doar pentru fermierii care pot face dovada dreptului de utilizare pentru suprafeţele modificate şi pentru perioada de depunere legală a cererii.

Modificările pot fi operate fără penalităţi până la data de 31 mai.

Precizam ca  penalitatea se aplică doar suprafeţei modificate după acest termen. Toate formularele de modificare care vor fi depuse de fermieri începând cu 11 iunie 2013 sunt considerate inadmisibile (neacceptate la plată).

Modificarea Cererii unice de plată pe suprafaţă se poate face din iniţiativa fermierului prin completarea Formularului M1- Schimbarea declaraţiei de suprafaţă pentru anul 2013. Prin acest formular se poate: mări suprafaţa unei parcele deja declarate; mări suprafaţa unei subparcele deja declarate; schimba cultura – diviza parcela în subparcele; numărul blocului fizic, dacă fermierul nu a fost notificat de APIA cu privire la erori sau nu a fost supus controlului pe teren; schimba parcelele pentru care se solicită un tip de pachet de agro-mediu, aceasta mentiune fiind valabilă pentru pachetele 1, 1.2, 3.1, 3.2, 4, 5, 6, 7. Totodată, se poate modifica suprafaţa unei parcele deja adăugată, prin completarea Formularului M2.

Prin acest formular se pot adăuga: una sau mai multe parcele individuale, declarată(e) ulterior depunerii cererii iniţiale, inclusiv parcele pentru care se solicită sprijin pentru măsurile 211, 212, 214; pachetul odată cu parcela nouă; pachetul pentru parcela deja declarată. Un alt formular prin care pot fi operate modificări este Formularul M3 – Retragerea unei/unor parcele sau unei părţi dintr-o parcelă, pachetul de agro-mediu din declaraţia de suprafaţă (retragere parţială de suprafeţe).

În acest caz, se va specifica clar motivul retragerii care se justifică prin documente. Modificările prin acest formular pot fi realizate oricând, mai puţin în situaţiile în care fermierul a fost informat cu privire la neregulile din cererea sa de sprijin, respectiv când a fost înştiinţat cu privire la intenţia APIA de a efectua un control pe teren sau în cazul în care controlul la faţa locului a scos în evidenţă anumite nereguli. În ceea ce priveşte Declaraţie de retragere totală a suprafeţei din cererea unică de plată 2013, aceasta trebuie să fie completată în toate câmpurile, iar motivarea să fie clară şi pertinentă conform documentelor doveditoare ce trebuie prezentate. De asemenea, potrivit legii, modificarea Cererii unice de plată pe suprafaţă se poate face din iniţiativa autorităţii, caz în care solicitantul va fi notificat de APIA privind erorile depistate în cerere, pe care trebuie să le clarifice în termen de 10 zile lucrătoare. Acest termen se va calcula începând cu data la care fermierul a semnat confirmarea de primire, confirmare ce va fi anexată dosarului cererii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *