Vezi care este directorul din Primăria Botoşani sancţionat la salariu!

primaria BotosaniUn director din Primăria Botoşani a fost sancţionat cu 10% din salariu pe o lună, întrucât nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu. Este vorba de Nicolae Semenescu, director la Direcţia Edilitare, decizia privind sancţionarea acestuia fiind luată de Comisia de disciplină. Sancţiunea a mai fost dată, spune primarul, pentru „anumite erori în documentarea unor aspecte”, dar şi pentru nerezolvarea unor probleme care i-au fost aduse la cunoştinţă. Portariuc a declarat că urmează ca şi alţi angajaţi care nu-şi fac treaba în primărie să fie sancţionaţi.

Mi se raportau anumite situaţii, iar pe teren lucrurile erau altele. Acum încerc să ies zilnic şi să verific, pentru că nu mai am deplină încredere în anumite lucruri. La un moment dat erau două varinante: ori incompetenţă, ori rea voinţă. Am început cu sancţiuni disciplinare, cu reduceri de salariu, şi văd că lucrurile au început să se mişte”, a spus Portariuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *