Zile de foc pentru pompierii botoşăneni

batrana arsa in incendiu- pompieriVineri şi sâmbătă, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 33 situaţii de urgenţă. Urmare a apelurilor primite din partea cetăţenilor, forţele inspectoratului au intervenit pentru stingerea a patru incendii, asanarea unor fântâni, transportul a două persoane bolnave din apartamente la ambulanţă şi 26 misiuni pentru acordarea primului ajutor medical.

Prin intervenţia lor, pompierii au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de peste 50.000 de lei.

Gospodărie incendiată de un fumător neglijent

Un fumător neglijent a provocat sâmbătă, 18 mai 2013, un incendiu în gospodăria unui localnic din comuna Tudora. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului puţin înainte de ora 18.00. La locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau adăpostul de animale şi o parte din acoperişul bucătăriei, existând pericolul ca flăcările să se extindă şi la celelalte construcţii din gospodărie. Incendiul a fost stins în mai puţin de o oră, fiind salvate animale, păsări şi bunuri materiale în valoare de peste 25.000 lei. Au ars adăpostul de animale şi cca. 24 m.p. din acoperişul bucătăriei, pagube estimate la 5.000 lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *