Firma primarului de Botoşani, în insolvenţă

fabrica lactate Portas ComUna dintre firmele familiei primarului Ovidiu Portariuc a intrat în insolvenţă. Tribunalul Botoşani a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă a societăţii comerciale Portas Com, pe fondul unor probleme financiare cu care se confruntă.

Societatea care deţine fabrica de lactate de la Vlăsineşti, care produce sub brandul Bunna,  a pierdut o parte din piaţă, iar administratorul său, Carmen Dulgheriu (sora primarului ovidiu Portariuc), a cerut instanţei insolvenţa.

Surse din justiţie susţin că reprezentanţii Portas Com au depus la instanţă un plan de reorganizare pentru următorii doi ani.

„De un an, eu nu m-am mai ocupat de niciuna dintre firme. Chiar dacă sunt acţionar, nu am avut timp să mă ocup de afaceri, fiind ocupat de administraţie. Din câte ştiu, piaţa de desfacere s-a restrâns, iar concurenţa neloială etse foarte mare”, a declarat, pentru BotosaniNews, primarul.

Tribunalul a desemnat ca administrator judiciar provizoriu în cazul Portas Com pe Cabinetul Individual de Insolvenţă Liahu Doru.

Portas Com are ca acţionari pe primarul Ovidiu Portariuc, cu 45%, pe sora acestuia, Carmnen Dulgheriu, cu 45%, şi pe tatăl lor, cu 10%.

Societatea face parte dintr-un grup care mai cuprinde firme precum Multiagra SRL sau Portas SRL, cu o cifră de afaceri anuală de circa cinci milioane de euro.

2 thoughts on “Firma primarului de Botoşani, în insolvenţă

  1. Ce are coada vacii cu stampila primariei ! Vezi legatura dintre primar si sora sa privind administrarea unei societati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *