Ziua porţilor deschise la Liceul Alexandru Vlahuţă Şendriceni

Ziua portilor deschise la Liceul SendriceniZiua de 18 mai 2013 reprezintă punctul culminant al activităţilor de orientare şi consiliere pe care Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuţă Şendriceni  le-a demarat pe parcursul semestrului II al anului şcolar 2012-2013 cu elevii din clasele a VIII-a, viitori elevi de liceu.

Pe parcursul săptămânilor anterioare conducerea unităţii din Şendriceni a desfăşurat activităţi în toate şcolile  din municipiul Dorohoi şi localităţile învecinate, ocazie cu care le-a fost prezentat elevilor structura liceului tehnologic, posibilităţile şi facilităţile pe care filiera tehnologică le prezintă faţă de cea  teoretică, precum şi calificările / specializările pe care unitatea din Şendriceni le poate oferi.

În data de 18 mai aproximativ 800 elevi din gimnaziu, au avut ocazia să viziteze spaţiile didactice din locaţia Şendriceni a unităţii, sălile de clasă, cabinetele, laboratoarele şi atelierele de specialitate, ferma didactică, să discute cu colectivele de elevi şi specialişti ai unităţii.

Unitatea din Şendriceni oferă prin planul de şcolarizare un număr de 10 clase pentru anul şcolar viitor, calificări în care unitatea este acreditată conform legii să pregătească elevi:

Nr. crt. Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională finală nivel 3 Nr. de clase (nr. total de elevi)
1. Tehnic Mecanică Tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii 3 (84)
Electronică şi automatizări Tehnician operator tehnică de calcul 1 (28)
Fabricarea produselor din lemn Tehnician în prelucrarea lemnului 1 (28)
2. Resurse naturale şi protecţia mediului Agricultură Tehnician veterinar 1 (28)
Protecţia mediului Tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului 1 (28)
Industria alimentară Tehnician în industria alimentară 1 (28)
3. Servicii Turism şi alimentaţie Tehnician în gastronomie 1 (28)
Economic Tehnician în activităţi economice 1 (28)

Liceul tehnologic din Şendriceni pune accent pe formarea competenţelor competenţelor specifice meseriilor, asigură formarea elevilor prin stagii de pregătire la agenţi economici, sprijină şi consiliază elevii în găsirea unui loc de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *