Poliţiştii demarează o campanie de prevenire a furturilor din locuinţe

campanie politieÎn cadrul parteneriatului dintre Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Groupama Asigurări S.A., a fost iniţiată Campania de prevenire a furturilor din locuinţe ,,Nu-ţi scăpa casa din ochi!”, campanie care se înscrie în prioritatea naţională ,,Prevenirea furturilor,, şi abordează una dintre categoriile de infracţiuni care are un impact deosebit în percepţia populaţiei cu privire la siguranţa personală.

Grupul ţintă este constituit din posesorii de locuinţe la bloc, dar şi la case, în mediul urban, cu precădere în zonele unde au fost sesizate astfel de fapte.

Mesajele preventive vor fi transmise prin intermediul principalelor mijloace de informare cât și în cadrul unor  întâlniri directe cu cetățenii, în cadrul cărora vor fi distribuite afișe, pliante și scrisori conținând modalități de prevenire a furturilor din locuințe și de asigurare a unui climat de siguranță propriu.

Pe perioada derulării campaniei, respectiv mai – iulie 2013, o   caravană a prevenirii  formată din polițiști și reprezentanți    ai Grupama se va deplasa în fiecare municipiu și oraș din              județ, unde vor distribui materialele campaniei.

 

 

One thought on “Poliţiştii demarează o campanie de prevenire a furturilor din locuinţe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *