Palatul Copiilor Botoşani, locul I la ecoturism

În perioada 9-12 aprilie la Sfântul Gheorghe s-a desfăşurat a III a ediţie a Concursului Naţional Interdisciplinar de Protecţie a Mediului şi Ecoturism „Minunile Naturii”, proiect educativ de nivel național inclus în C.A.E.N. al M.E.N. pentru anul 2013 .

Cei trei aplicanţi, coautori și organizatori, respectiv Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe, Palatul Copiilor Botoşani şi Palatul Naţional al Copiilor București în parteneriat cu Asociaţia „Papucul doamnei” au găsit şi în acest an resursele necesare pentru a atrage un număr mare de participanţi iubitori de natură, de explorarea şi protejarea acesteia.

Participanţii (copii, tineri și cadre didactice coordonatoare din 16 județe ale țării) au avut ocazia să-şi prezinte proiectele cu locurile minunate din judeţele lor, ştiute de foarte puţini (localnici sau avizaţi), de a le pune în valoare şi de a le face cunoscute prin cele 26 de proiecte prezentate. Tema de bază ce a constat în prezentarea proiectului realizat, a fost susținută și întregită cu o probă de documentare interactivă, cu probe de cultură generală, de ecoturism sportiv, de acordare a primului ajutor, cu probe surpriză. De asemenea au avut ocazia să viziteze locurile deosebite ale judeţului Covasna.

Echipajul de la Botoşani format din elevii Cercurilor de Orientare turistică şi Protecţia Mediului, coordonaţi de prof. Gheorghe Şuliuc şi Cecilia Vicoveanu, au adus în judeţ locul II la clasamentul general, locul I la proba de ecoturism sportiv şi locul II la prezentare proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *