Curs de engleză pentru nevăzători

curs de engleza nevazatoriMiercuri a debutat la Clubul Asociaţiei Nevăzătorilor Botoşani un curs de limba engleză ce va cuprinde 12 şedinţe, a câte două ore fiecare. Dana Daniliuc, ce a fost profesor timp de 38 de ani la Colegiul A.T. „Laurian”, va susţine pentru nevăzătorii botoşăneni un curs axat pe un ghid de conversaţie româno-englez.

Lecţiile vor fi înregistrate şi vor fi inscripţionate, ulterior, pe CD-uri audio pentru nevăzătorii ce nu vor putea ajunge la cursurile organizate la Botoşani. În paralel, vor fi tipărite ghiduri de conversaţie în Braille, ce vor extrem de utile celor ce şi-au pierdut complet vederea şi pentru care orice cunoştinţe suplimentare reprezintă o barieră mai puţin între „întuneric şi lumină”. La asta se referă, de altfel, şi titlul proiectului în spaţiul cărora se desfăşoară cursurile: „Eliminarea barierelor lingvistice şi a celor dintre întuneric şi lumină”, ce este finanţat de Primăria Botoşani şi cofinanţat de Asociaţia Nevăzătorilor Botoşani. La lecţiile de „weekend” vor participa şi mici nevăzători, care învaţă la Târgu Frumos.

Profesorul Dana Daniliuc a fost pusă – iniţial – într-o uşoară încurcătură când i s-a propus să susţină cursurile pentru nevăzători, dat fiind faptul că are de lucrat cu cursanţi care nu-şi iau notiţe, ci îşi folosesc doar memoria. După prima şedinţă de curs, care s-a petrecut într-o atmosferă absolut destinsă, cunoscutul profesor botoşănean a declarat că e convinsă că totul va decurge foarte bine.

Proiectul din 2013 este al cincilea proiect al Asociaţiei Nevăzătorilor Botoşani, finanţat de municipalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *