Gheorghe Iavorenciuc, la un pas de a-şi pierde mandatul de consilier local

gheorghe iavorenciucGheorghe Iavorenciuc şi-ar putea pierde mandatul de consilier local, după ce oficialii Partidului Ecologist Român au anunţat că acesta ar putea fi exclus din partid. Cristian Manolache, prim-vicepreşedintele PER, a declarat, marţi, la Botoşani, că Iavorenciuc nu a intrat în liniile partidului şi nu a lucrat pentru dezvoltarea organizaţiei locale. Liderii PER îi mai reproşează lui Iavorenciuc că nu a dorit să facă parte din echipa PER, şi asta pentru că de multe ori lua decizii de unul singur, şi că vorbea o alătă limbă decât cea din partid. Manolache a spus că excluderea din PER a lui Iavorenciuc şi retragerea sprijinului politic este o chestiune de timp.

Are o parte mai rebelă dezvoltată în dânsul. Dacă era vreun geniu, luam în considerare ceea ce spune, dar din păcate nu a confirmat lucrul acesta. Chiar când m-am întâlnit prima dată cu el am spus că va fi o problemă, şi aşa a fost. La alegerile locale a fost o situaţie de mijloc găsită, aceea de a candida în alianţă la Botoşani şi să avem un reprezentant al nostru la Consiliul Judeţean şi unul care nu este al nostru la Primăria municipiului Botoşani. Decât să stau cu cineva care nu-I al meu, mai bine stau cu cineva care ştiu că e total de-al lor şi face jocurile PDL  la Botoşani”, a spus prim-vicepreşedintele PER.

Iavorenciuc mai este acuzat că în loc să se implice în organizarea campaniei electorale de anul trecut, el s-a aflat în concediu în străinătate.

Cristian Manolache a spus că urmează să mai poarte o ultimă discuţie pe această temă cu Gheorghe Iavorenciuc.

Va veni şi momentul când ne vom despărţi. Vom mai avea o discuţie cu dânsul, pentru că aşa mi se pare corect, şi dacă nu revine la matcă ca albina la stup, să facă ce vrea dânsul. Poate are o altă orientare”, a adăugat Manolache.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *