Botoşaniul, reprezentat la Concursului național de dans modern și tradițional

Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comăneşti, jud. Bacău  a găzduit sâmbătă, 11 mai 2013, faza regională a Concursului național de dans modern și tradițional „Împreună pentru viitor,,. Evenimentul face parte din cadrul acțiunilor desfășurate în programul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară(SNAC).

Județul Botoșani a fost reprezentat de elevi, din învățământul primar, ai Liceului Tehnologic Special,,Sfântul Stelian” și Școala Gimnazială nr. 10 la secțiunea dans tradițional, iar elevi ai Liceului Tehnologic Special „Ion Pillat”și Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, au concurat la secțiunea dans modern.

Formația de dans tradițional ,,Doruleț,, coordonată de prof. Marena Funduianu și prof. Paulina Bolohan a obținut locul al II lea. „Heart for SNAC”,Impreuna pentru viitor- dansatori muzica populara formația de dans modern, coordonată de prof. Monica Ifrim și prof. Mariana Diaconu, a obținut locul al III lea.

SNAC este un program coerent și coordonat de activități desfășurate cu regularitate care antrenează voluntari și copii cu nevoi speciale, aflați în situații de risc, în dificultate sau în pericol.

Acest program implică elevii voluntari în activități care au scopul de a stabili legături între elevii din diferite medii și  copii cu nevoi speciale și de a-i implica pe aceștia într-un program de activități educaționale care vor facilita procesul de integrare socială. Implicarea elevilor reprezintă o experiență de natură să le formeze caracterul și este un beneficiu reciproc pentru toți cei implicați.(Inspector şcolar, prof. Antonica Adăscăliţei, coordonator judeţean SNAC.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *