Doliu în cultura botoşăneană! Ionel Bejenaru, condus pe ultimul drum

Zeci de oameni de cultură, rude, prieteni şi colegi ai marelui istoric botoşănean Ionel Bejenaru l-au condus, vineri, pe acesta pe ultimul drum. Cortegiul funerar a pornit de la Biserica Cuvioasa Paracheva din municipiu, s-a oprit în faţa Muzeului Judeţean, locul în care Ionel Bejenaru şi-a petrecut o mare parte din viaţa sa, apoi a fost purtat pe străzile Botoşaniului până la Cimtirul Pacea, acolo unde îşi va găsi odihna de veci.
Tuturor celor prezenţi le-a fost greu să vorbească despre cel care le-a fost coleg sau prieten, la trecut.

Un om ca domnul Bejenaru nu se mai naşte niciodată. Tot ce a făcut acest om pentru istoria şi cultura botoşăneană rămâne cu litere de aur scrise. Dumnezeu să-l odihnească!”, a spus Stelian Brânzei.

În urma sa, Ionel Bejenaru a lăsat mai multe cărţi şi mii de articole care au tratat diverse domenii: literatura, istorie, filosofie sau memorialistică.

Chiar şi aşa, însă, nimeni din administraţia botoşăneană nu l-a condus pe unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură ai oraşului pe ultimul drum.

Născut pe 24 septembrie 1948, Ionel Bejenaru s-a stins din viață pe 7 mai 2013, la Iași.

Dumnezeu să-l odihnească!

2 thoughts on “Doliu în cultura botoşăneană! Ionel Bejenaru, condus pe ultimul drum

  1. Pai cum sa aiba ei grija sa faca ceea ce era important si obligatoriu chiar, sa dea onorul unei personalitati culturale de rang inalt, cand ei se cearta ca chiorii la municipiu de toata rusinea iar la judet nu s-a auzit inca de faptul ca la Botosani exista si cultura nu numai zootehnie. Asa se face ca un om de valoarea lui Bejenaru pleaca din lume ca si cum ar fi fost un oarecare. RUSINE autoritatilor judetului care habar nu au ce valori se afla in judetul pe care cica il conduc!

  2. == ORICE AR ZICE ALTI … ERA UN OM DE TREABA ( BUN ) DAR NEPASAREA PRIETENILOR ADEVARATI …..SI BAUTURA LA DUS LA GROAPA , ERA UN OM DESTEPT , PACAT CA A MURIT PREA REPEDE …. BOTOSANENI AVEAU CE INVATA DE LA EL !!! –POATE DE CE NU ? O STATUIE SA I POARTE NUMELE ? ===

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *