250 de tineri au participat la Târgul de joburi de la Uvertura Mall

Targ joburi„Târgul de joburi pentru tineri” desfăşurat, miercuri 8 mai, la Uvertura Mall, de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret  Botoşani la iniţiativa Ministerului Tineretului şi Sportului a avut 81 oferte de locuri de muncă(41 în confecţii, 2 bucătari, 1 pizzar, 3 ospătari, 1 cosmetician, 1 finisor-lăcuitor mobilă, 1 tâmplar, 1 electrician auto, 1 mecanic auto, 1 şofer, 1 manipulant mărfuri, 2 reprezentanţi comerciali, 16 lucrători comerciali, 1 software project manager, 4 software developer, 3 agenţi vânzări, 1 şef de magazine) de la un număr de 24 firme, dintre care 6 au fost prezente la eveniment. Pentru tinerii care doresc un loc de muncă dar nu au calificarea necesară, au prezentat oferta de formare Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani, Asociaţia “Humanitas Tineret” şi Patronatul Naţional Român-Filiala Botoşani.

Numărul tinerilor prezenţi a fost de aproximativ 250, 206 dintre ei depunând fişe de înscriere în baza de date şi CV-uri (nu toţi participanţii au dorit să se înscrie în baza de date, iar o parte au lasat CV-ul la angajatori).  Baza de date formată va sta la dispoziţia agenţilor economici atât la AJOFM cât şi la DJST Botoşani şi va putea fi consultată de cei care doresc să angajeze personal, fie din rândul liceenilor, 108 dorind să lucreze pe perioada vacanţei de vară, fie din rândul celor care au terminat o formă de învăţământ (98, dintre care 32 cu studii superioare).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *