Viorel Iliuţă: Cer public domnului Portariuc să facă un bilanţ al nerealizărilor mele şi al nerealizărilor sale

Viorel IliutaViceprimarul liberal Viorel Iliuţă îl acuză pe primarul social democrat Ovidiu Portariuc de lipsă de dialog şi de neseriozitate, ameninţând că nu va mai susţine în Consiliul Local proiectele de hotărâre ale acestuia, dacă nu vor fi supuse unor dezbateri în interiorul Uniunii Social Liberale.

Retragerea acestor atribuţiuni s-ar putea să afecteze unitatea USL n Consiliul Local. Dacă domnul Portariuc nu are nevoie de mine şi de PNL în Consiliul Local, atunci s-ar putea să mă gândesc dacă vom continua pe acest drum şi în această formulă”, a spus Iliuţă.

El a cerut public lui Portariuc să facă public un bilanţ al nerealizărilor sale.

Eu nu mă cramponez de o funcţie. Retragerea, din motive politice, a unor atribuţii poate fi, într-un fel sau altul, înţeleasă, dar să declari că nu-mi fac treaba doar ca să îşi justifici propriile nerealizări nu pot să accept. În acest sens, cer public domnului Portariuc să facă un bilanţ al nerealizărilor mele şi al nerealizărilor sale”, a spus Iliuţă.

Iliuţă susţine că diminuarea prerogativelor sale s-a făcut într-un mod netransparent, atâta timp cât primarul a recurs la antedatarea dispoziţiei emise în acest sens. El a avut o discuţie pe această temă pe data de 30 aprilie, iar la scurt timp după acest dialog primarul i-a înaintat un document data cu 29 aprilie.

5 thoughts on “Viorel Iliuţă: Cer public domnului Portariuc să facă un bilanţ al nerealizărilor mele şi al nerealizărilor sale

  1. Mult mai simplu ar fi sa faceti un bilant al realizarilor…caci nerealizarile se vad la tot pasul, toti botosanenii le comenteaza, dar nimeni nu face nimic…sau nu e in stare sa faca…Din pacate se continua cu fel de fel de zile, festivaluri etc. care dupa ce ca sunt costisitoare, polueaza si murdaresc orasul, ridica infractionalitatea in mod alarmant !!! Este nevoie de siguranta si ordine , nu de distractii benefice pentru evazionisti si ciorditori !!! Nu asa se castiga voturi !!!!!!!!!!!!!

  2. Bravos, domn Turcanu! TI-a iesit! Ai vrut sa faci razbel intre Iliuta si Portariuc ca sa-si faca imagine Iliuta cu trei ani inaintea alegerilor poate poate va castiga alegerile din 2016. Frumos! Te doare in kur de botosaneni, pentru care cei doi trebuiau sa faca treaba nu razbel. Domn Iliuta, mare dezamagire… De la dvs ma asteptam la mai mult ca aveti cap mai bun decat al Turcanului. Dar tre sa recunoastem Turcanului i-a iesit. Rusine pt Iliuta ca se reduce la dimensiunile unui instrument de lucru pentru Turcanu. Din functia de viceprimar se poate face mult mai mult. Dar asa e cand nu ai personalitate.

  3. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Felicitări domnule Iliuta.va felicit in special pt ideea cu acoperirea gropilor cu pavele, ceva extraordinar mi-am rupt o janta in mijlocul orașului.

  4. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Dl.Iliuta ia salariul degeaba.El ce face,poate se gandeste sa-si faca un raport personal al activitatii sale.Nu cunmva va sabotati intre voi cu ajutorul lui amamTurcanu?Il credeam pe Iliuta ca avand o facultate facuta pe bune si nu cu cas de oaie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *