Sute de credincioși prezenți la slujba oficiată de Mitropolitul Teofan

Sute de credincioși au participat la slujba oficiată de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Teofan care a slujit în a doua zi de Paști la Biserica Nașterea Maicii Domnului din cimitirul Pacea.

Credincioșii au venit pentru a primi binecuvântarea Înaltpreasfințitului care a oficiat slujba împreună cu un sobor de preoți din care au făcut parte preoții parohi, precum și protopopul judeuțului, Lucian Leonte.

În prima parte a Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Teofan a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța Învierii lui Hristos și necesitatea ca oamenii să se lase pătrunși de acest miracol așa încât să poată fi simțită și după trecerea lor în neființă.

„Sunt biserici așezate în cimitir și poate sunt bisericile în care cuvântul Învierii e rostit cel mai des, sau așa ar trebui să fie, pentru că imaginea crucilor  de mormânt care înconjoară biserica sunt prin ele însele mărturisitoare ale adevărului că Hristos a fost răstignit pe cruce, iar luptător de cruce a fost Hristos Domnul, care a înviat din morți a treia zi. Sunt creștini în anumite zone ale țării care în noaptea de Paști, după dumnezeiasca liturghie, merg la mormântul celor dragi, îngrijit frumos pentru momentul Învierii, împodobit cu florile primăverii, și ele semn al Învierii, și acolo, la mormânt, așezând lumânarea de Paști pe osemintele lor, le vestesc  celor din groapă, cu voce tare sau în gând, cu iz de rugăciune, că Hristos a înviat. Și există, pentru cel care are urechi să audă, și pentru cel care are simțire, pentru cel care inimă să bată, există această percepție a răspunsului din mormânt că Hristos a înviat. Dumnezeu sădește în inima multor muribunzi tainele Invierii chiar dacă nu au avut-o mărturisită  de-a lungul vieții. De aceea, în timpul vieții, să ne lăsăm pătrunși de această mare taină a învierii a lui Iisus Hristos, să ne poarte pașii vieții căci cu Hristos v-ați botezat, cu Hristos v-ați îmbrăcat”, le-a mărturisit mitropolitul credincioșilor prezenți la slujba de Paște.

Către finalul slujbei mai mulți copii au fost împărtășiți de mitropolitul Moldovei, unii copiii fiind îmbrăcați chiar în portul popular. Mitropolitul a primit din partea preoților parohi o icoană sfințită, iar Teofan le-a dăruit pentru biblioteca bisericii o serie de cărți religioase pledînd astfel  în fața sutelor de credincioși pentru lectura cărților sfinte.

Părintele și-a încheiat cuvântul prin urări de liniște și pace tuturor credincioșilor care l-au urmat până la mașina cu care a venit de la Iași, pentru a primi fiecare binecuvîntarea sa, unii primind-o de mai multe ori, alții întinzîndu-și șepcile ori diferite lucruri personale, pentru a fi atinse de mâna feței religioase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *