Mii de euro falsi pe piata din Suceava, adusi din Botosani

euroTrei indivizi au fost reţinuţi în cursul zilei de ieri pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, ei fiind acuzaţi că au introdus pe piaţă mii de euro falsificaţi, în bancnote contrafăcute din cupiură de 50 și 100 euro.

Cei trei, Gheorghiţă Stănescu (28 de ani), din comuna Bosanci, Nicanor Stănescu (24 de ani), din Vereşti, şi Dorel Stănescu (31 de ani), din comuna Salcea, s-au trezit ieri dimineaţă cu poliţia peste ei în casă.

Ei erau filaţi de mai multă vreme de ofiţeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava, în cadrul unei anchete coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Anchetatorii au apelat şi la sprijinul celor de la Serviciul Român de Informaţii şi al Serviciului de Operaţiuni Speciale, pentru monitorizarea celor trei suspecţi.

Până în prezent, s-a stabilit că cei trei – se arată într-un comunicat al BCCO Suceava – „au deținut și pus în circulație pe raza județului Suceava, în perioada martie-aprilie 2013, suma de 1.150 de euro în bancnote contrafăcute din cupiură de 50 și 100 euro, înșelând un număr de trei persoane de la care au achiziționat bunuri sau la care au făcut schimb valutar”.

Surse apropiate anchetatorilor mărturisesc că există indicii că afacerile cu euro falşi ale celor trei se derulau de mai multă vreme, necunoscându-se cu exactitate câte bancnote contrafăcute au mai fost introduse în circulaţie.

Din câte se pare, bancnotele de euro false erau procurate de undeva de prin Botoşani, fiind contrafăcute în afara României, cel mai probabil Italia.

Aseară, magistraţii Judecătoriei Suceava au hotărât reţinerea celor trei suspecţi pentru 24 de ore, aceştia urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Sursa> Monitorul de Suceava

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *