Alimente de la jandarmi pentru veteranii de război, de Paşti

Ajutoare veteraniMarti, 30 aprilie, în continuarea activităţilor desfăşurate cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, jandarmii botoşăneni au distribuit ajutoare constând în produse alimentare unui număr de şase veterani  de război care au venituri modeste.

Iniţiativa lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, care au donat bani pentru achiziţionarea produselor alimentare, a fost primită cu bucurie de veterani. Ei au apreciat gestul făcut de jandarmi, acum, când se apropie Sfânta Sărbătoare a Paştelui, cea mai importantă Sărbătoare a creştinătăţii.

Cu prilejul Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoarea biruinţei vieţii veşnice, a luminii şi nădăjduirilor, jandarmii adresează cetăţenilor botoşăneni depline urări de sănătate, fericire şi prosperitate, viaţă îndelungată şi fericită , alături de cei dragi şi apropiaţi, se precizeaza intr-un comunicat de presa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *