PDL Botoşani a început curăţenia în partid. Consilieri locali, excluşi din partid!

Catalin FluturMai mulţi consilieri locali ai PDL au fost excluşi din partid, după rezultatele dezastruoase obţinute la alegerile de anul trecut. Preşedintele PDL Botoşani, Cătălin Flutur, a declarat, marţi, că organizaţia locală este în plină evaluare şi îi atenţionează pe primarii PDL să respecte legea, astfel încât să nu se ajungă la a cere sprijinul Prefecturii în astfel de situaţii. El îi sfătuieşte pe primarii PDL  să-şi dea demisia de onoare, dacă au trecut la alt partid.

Ne interesează exact cine a rămas alături de noi, cine a plecat. Cei care nu au performat în alegeri, şi aici mă refer în primul rând la consilierii locali sau preşedinţi de organizaţii, le vom retrage sprijinul politic. Deja am retras sprijinul politic la o serie de consilieri locali, ba chiar i-am exclus şi din partid. Avem, bineînţeles, piedici la nivel de consilii locale, primari şi consilii locale majoritare USL, care nu duc la îndeplinire legea. Să nu ajungem ca la Albeşti, la o hotărâre definitivă şi irevocabilă, prin care am reuşit să schimbăm unii din consilierii locali. Avem probleme de genul acesta şi la Darabani, unde am exclus doi consilieri„, a spus Flutur.

De asemenea, conducerea PDL Botoşani a mai decis excluderea unor consilieri locali din Corni, Călăraşi, Corlăteni.

În ceea ce priveşte primarii PDL care cochetează CU USL, decizia va fi luată la nivel central.

Eu îi sfătuiesc să fie oameni de onoare, iar cei care au optat pentru altceva să-şi dea demisia din PDL, pentru că nu pot să joace la două capete„, a precizat Flutur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *