Vezi condiţiile de admitere la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

universitatea stefan cel mare suceavaCa urmare a adoptării Ordinului nr. 3.544 din 15 aprilie 2013 al Ministerului Educației Naționale privind cadrul general de organizare şi desfăşurare a admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat pentru anul universitar 2013-2014, care stipulează, printre altele, că universitățile pot calcula media generală de admitere la studii universitare de licență și de master luând în considerare notele de la probele de bacalaureat, media de la bacalaureat, licență și/sau notele din anii de studii, după caz, conform metodologiei proprii, consiliile facultăților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au decis să mențină valabilă metodologia aprobată anterior și doar în anumite cazuri să ajusteze prevederile inițiale prin propunerea introducerii unor modificări minime ale condițiilor de admitere, cu respectarea cadrului legal impus.

 

În consecință, în ședința Senatului USV din 25 aprilie 2013 au fost aprobate trei modificări ale Regulamentului de admitere la studii universitare de licență în anul universitar 2013-2014. Astfel, la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării media de admitere se va calcula luând în considerare media notelor obţinute în anii de studii la Limba şi Literatura Română (sau la o altă limbă) și nota cea mai mare obţinută la examenul de bacalaureat la o altă probă scrisă; la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică se vor lua în calcul media examenului de bacalaureat și media generală a anilor de studii; Facultatea de Științe ale Educației a propus introducerea unei formule care să includă media generală la bacalaureat, media generală a anilor de liceu și media generală la Limba şi Literatura Română a anilor de liceu.

Ca modificare generală pentru admiterea la studii universitare de masterat, USV a înlocuit proba Interviu cu media examenului de licență sau cu media anilor de studii universitare de licenţă.

De asemenea, Facultatea de Științe ale Educației a obținut aprobarea Senatului pentru utilizarea unei formule de calcul a mediei de admitere pentru continuarea studiilor care ține cont de  media examen absolvire a colegiului și de media generală a anilor de studiu de la colegiu.

Modalitatea de calcul a mediei generale de admitere nu s-a modificat în cazul Facultății de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management și în cel al Facultății de Silvicultură.

 

Noutățile privind admiterea din acest an universitar, precum și toate detaliile cu privire la modalitatea de desfășurare a concursului sunt publicate și actualizate, după caz, pe pagina web www.admitere.usv.ro.

Sursa: comunicat USV

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *