Taxe şi impozite mai mici la iniţiativa deputatului PNL Costel Şoptică

Costel SopticaLa nici jumătate de an de la data preluării mandatului de deputat al Colegiului Darabani, Costel Şoptică se remarcă drept unul dintre cei mai activi parlamentari botoşăneni. Venind în sprijinul celor care i-au acordat încrederea pentru a accede în această demnitate publică, deputatul liberal a avut două luări de cuvânt, o declaraţie politică, două interpelări şi a  iniţiat patru propuneri legislative.

            La sugestia producătorilor agricoli din judeţul Botoşani, dar şi din restul ţării, iniţiativa sa legislativă care vizează reducerea substanţială a cotelor de impozit datorate statului, s-a materializat în această săptămână prin adoptarea ei de către Comisia pentru Agricultură şi transmiterea spre aprobare în Camera Deputaţilor. Proiectul de lege al deputatului liberal, privind aprobarea O.G. nr. 8/2013, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, este rezultatul unei intense activităţi în teritoriu. Numeroasele vizite în mediul rural botoşănean întreprinse de Preşedintele Consiliului judeţean Florin Ţurcanu, însoţit de specialişti din domeniul agriculturii, s-au soldat, printre altele, cu o cunoaştere corectă a problemelor referitoarea la nivelul impozitelor agrare, cu care se confruntă producătorii agricoli, fapt materializat prin această iniţiativă legislativă prin care nivelul impozitării a fost redus semnificativ, după cum reiese din tabelul de mai jos:

PROPUNERE GUVERN PROPUNERE DEPUTAT
 

Produse vegetale

Suprafaţa destinată producţiei vegetale/cap animal/familie albine  

Norma de venit

– lei –

 

Produse vegetale

Suprafaţa destinată producţiei vegetale/cap animal/familie albine  

Norma de venit

– lei –

Cereale Peste 2 ha 449 Cereale Peste 2 ha 449
Plante oleaginoase Peste 2 ha 458 Plante oleaginoase Peste 2 ha 458
 

Cartof

 

Peste 2 ha

 

3488

Cartof timpuriu  

Peste 2 ha

2000
Cartofi toamnă 2500
Sfeclă de zahăr Peste 2 ha 697 Sfeclă de zahăr Peste 2 ha 697
Tutun Peste 1 ha 1060 Tutun Peste 1 ha 1060
Hamei pe rod Peste 2 ha 1483 Hamei pe rod Peste 2 ha 1483
Legume în câmp Peste 0,5 ha 4001 Legume în câmp Peste 1 ha 2326
Legume în spaţii protejate  

Peste 0,2 ha

 

8033

Legume în spaţii protejate  

Peste 1 ha

 

5117

Leguminoase pentru boabe Peste 1,5 ha 801 Leguminoase pentru boabe Peste 1 ha 801
Pomi pe rod Peste 1,5 ha 4709 Pomi pe rod Peste 1 ha 3800
 

Vie pe rod

 

Peste 0,5 ha

 

1385

Vie pe rod Peste 1 ha 1385
Arbuşti fructiferi Peste 1 ha 1385
Flori şi plante ornamentale Peste 0,3 ha 11773 Flori şi plante ornamentale Peste 0,3 ha 11773
Animale Animale
Vaci şi bivoliţe Peste 2 capete 453 Vaci 2 capete 200
 

Ovine şi caprine

10-50 capete 23  

Ovine şi caprine

 

75 capete

 

47

Peste 50 capete 65
 

Porci pentru îngrăşat

6-10 capete 56  

Porci pentru îngrăşat

 

Peste 6 capete

 

56

Peste 10 capete 177
 

Albine

50-100 familii 70  

Albine

 

Peste 75 familii

 

40

Peste 100 familii 98
 

Păsări de curte

100-500 capete 3  

Păsări de curte

 

Peste 200 capete

 

3

Peste 500 capete 2

 

Tot urmarea discuţiilor avute cu producătorii agricoli din judeţ de echipa Preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani Florin Ţurcanu este şi un alt demers important al deputatului liberal Costel Şoptică,  respectiv prelungirea cu un an a taxării inverse pentru TVA la cereale, până la 31.05.2014. Iniţiativa este foarte importantă pentru evitarea evaziunii fiscale în domeniul prelucrării şi comercializării cerealelor, după preluarea acestora de la fermieri.

După trecerea a aproape jumătate de an de activitate parlamentară, deputatul Costel Şoptică îşi declară disponibilitatea totală de a răspunde la solicitările botoşănenilor, activitatea intensă pusă în slujba acestora fiind o datorie de onoare, pe care şi-a însuşit-o din prima zi de mandat, conform sloganului „Oamenii noştri, la dispoziţia dumneavoastră”.

Sursa: Comunicat de presă Costel Şoptică

One thought on “Taxe şi impozite mai mici la iniţiativa deputatului PNL Costel Şoptică

  1. cu exceptia albinelor si oilor lui T nu este nici o modificare majora. Ce s a modificat nu salveaza nici 2% din populatia Botosaniului. Ce este cu adevarat criminal este iobagia in care ne trimite USL asociata cu deposedarea de pamant , si asta cu mana asa zisilor liberali…in timp ce toti cetatenii asteptau srijin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *