Cadrele militare în rezervă şi-au ales noua conducere

cadre rezervaÎn prezenţa prefectului Costică Macaleţi, militarii în rezervă din Botoşani şi-au ales astăzi o nouă conducere în cadrul filialei judeţene a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere. Făcând şi un bilanţ al activităţilor din ultimii patru ani, militarii au ţinut, împreună cu invitaţii, un moment de reculegere pentru cei 10 membri care s-au „retras” între cei drepţi în această perioadă.

Spunându-şi realizările dar şi doleanţele, cadrele pensionate din Armata Română au ţinut să amintească în cadrul bilanţului, că, în ultimii patru ani, nu au avut o comunicare la nivelul aşteptărilor cu instituţia Consiliului Judeţean, dar şi că, în contextul actual, reîntregirea pensiilor cadrelor militare nedreptăţite de anumite acte normative este mai mult decât necesară.

„Vă felicit pentru modul în care vă implicaţi în apărarea drepturilor cadrelor militare în rezervă şi ale familiilor acestora. Cu mulţi dintre dumneavoastră am colaborat şi în alte activităţi cum ar fi cele ale Comisiei pentru dialog civic pentru persoanele vârstnice şi vă asigur pe toţi că, în calitate de reprezentant al Guvernului, sunt un partener pentru dumneavoastră. Vă respect şi vă preţuiesc.”, sunt fragmente din cuvintele adresate în acest context de către prefectul Costică Macaleţi.

            Filiala botoşăneană a asociaţiei şi-a ales cei 13 membri ai comitetului de conducere, preşedinte fiind colonelul Aurel Neagu.

Sursa> comunicat presa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com