Potrivit datelor furnizate de Directia Judeteana de Statistica, la 1 ianuraie 2007, in judet traiau 457.693 persoane, fata de 464.839 in 1990. Fenomenul negativ care se petrece in judet in ultimii 17 ani si care este recunoscut si de specialisti este imbatrinirea populatiei. Datele statistice arata ca in urma cu 17 ani in judet erau inregistrate 81.252 de persoane peste 60 de ani, iar anul trecut 94.060. In acelasi timp numarul copiilor cu virste intre 0-14 ani a scazut de la 127.193 in 1990, la 85.539, anul trecut. Statisticienii comenteaza acest fenomen precizind ca imbatrinirea populatiei a fost provocata de imbunatatirea conditiilor de viata si de plecarea segmentului activ de populatie in alte judete sau in strainatate. Aceasta imbatrinire are parti negative, dar si pozitive. "Partile negative ar fi o crestere a cheltuielilor sociale, respectiv plata pensiilor, iar partea pozitiva ar fi faptul ca unele persoane trecute de 60 de ani mai pot activa in cimpul muncii si pot produce la rindul lor", a declarat Dan Bacinschi, directorul Directiei Judetene de Statistica.
Numarul salariatilor s-a injumatatit
Cifrele DJS mai arata ca, in 1990, erau 111.700 salariati, iar in iunie 2007, 58.961 salariati. Potrivit, Directiei Muncii, in luna iulie a acestui an, in judet erau doar 6.000 de someri fiind cea mai mica rata a somajului de dupa Revolutie.
Un studiu realizat anul trecut de Prefectura Botosani preciza ca 120.000 de botosaneni s-au angajat in strainatate lasind in acest mod acasa doar copii si batrini. In urma acestui studiu conducerea judetului cauta solutii pentru remedierea acestui deficit. Acest fenomen al plecarilor in strainatate a fost mai accentuat in ultimii sase ani, iar pe viitor se va resimti din ce in ce mai tare.
Nici la sporul natural situatia nu este imbucuratoare la nivelul judetului, datele statisticie aratind ca in urma cu 17 ani sporul natural era de 2.749, in timp ce in 2006 era negativ, respectiv a” 656. O explicatie a acestei scaderi este data de medici ca fiind datorata nivelului scazut de trai din judet.A
A crescut speranta de viata
Un alt fenomen care s-a inregistrat in ultimii ani a fost cresterea duratei medii a vietii. Astfel dupa Revolutie durata medie a vietii era de 68,81 ani iar acum a ajuns la 71,18 ani. In schimb si in 1990 si in prezent se inregistreaza o diferenta intre durata medie a vietii la femei si barbati. In urma cu 17 ani durata medie de viata la barbati era de 65,08 ani in timp ce la femei era de 72,72 ani, iar anul trecut acest indicator statistic trecea in dreptul barbatilor 67,35 ani, iar al femeilor 75,25 ani. Statisticienii explica aceste date din punctul de vedere al conditiilor de viata ale cele doua sexe. Potrivit acestora barbatii sint afectati de conditiile muncii fizice si viciile de care acestia sint dependenti in proportie mai mare decit femeile. In aceeasi perioada de timp s-a inregistrat si o imbunatatire a sperantei de viata in conditiile in care in 1990 la 0 ani era o speranta de viata de 69,16 ani iar in 2006, 71,64 ani. Si la ultima virsta cuprinsa in datele statistice, respectiv 100 de ani, statisticienii sint mai optimisti acum decit in urma cu 17 ani. In 1990 o persoana de aceasta virsta mai avea o speranta de viata de 1,20 ani iar anul trecut statisticenii estimau o speranta de viata de 2,81 ani