Cel mai longeviv director din Botoşani s-a retras din activitate

eugen mireuta, director Rolana Tex
Eugen Mireuta, director Rolana Tex

Cel mai longeviv director din judeţul Botoşani s-a retras, de la 1 aprilie, din activitate. Directorul societăţii comerciale Rolana Tex, Eugen Mirăuţă, a părăsit fabrica pe care a condus-o în ultimii 31 de ani. El a ieşit la pensie după 53 de ani de muncă într-o fabrică  în care din 1980 a fost director comercial, iar din 1995 director general.

Eugen Mirăuţă, care împlineşte, pe 2 august, vârsta de 69 de ani, s-a retras la locuinţa sa din Frumuşica.

El este directorul care a transformat fosta intreprindere de stat Melana în Firmelbo şi apoi Rolana Tex. Mirăuţă a participat la procesul de privatizare a societăţii, fiind unul dintre cei care au reuşit să salveze unitatea de la închidere (aşa cum au păţit-o fostele Uzine Textile Moldova, fosta Integrata sau alte fabrici de aceeaşi talie din Zona Industrială a Botoşaniului). 

De la privatizarea Melana, în 1999, până în prezent, Mirăuţă a atras în fabrică investiţii de peste zece milioane de euro. Acum, societatea are 265 de salariaţi şi o cifră de afaceri anuală de nu mai puţin de 40 de milioane de euro.

Melana a fost vândută, în 1999, de fostul Fond al Proprietăţii de Stat societăţii Rifil Săvineşti, care avea, proprietar italian. Ulterior, în 2006, Rifil vinde, la rândul său, întreaga afacere din Botoşani  grupului Filivivi din Italia, care decide, pe lângă schimbarea întregii linii tehnologice a fabricii, şi denumirea societăţii, fabrica devenind astfel Rolana Tex.

One thought on “Cel mai longeviv director din Botoşani s-a retras din activitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *