Ieşirea cu prietenele era să o coste viaţa pe o tânără de 19 ani din comuna Hudeşti.
Botoşăneanca a fost implicată într-un accident de circulaţie, după ce prietena sa s-a urcat băută la volan.
Şoferiţa în vârstă de 19 ani, care conducea în stare de ebrietate un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers într-o curbă şi s-a răsturnat, în urma impactului tânăra de la volan şi două pasagere aflate în maşină fiind rănite. Accidentul s-a petrecut în duminică, în jurul orei 03.00, pe DN 29A, în interiorul comunei Adâncata din judeţul Suceava.
Din primele verificări ale poliţiştilor rezultă că şoferiţa, Bianca S., din municipiul Suceava, nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, pierzând controlul asupra volanului. Maşina a ieşit în afara drumului, unde s-a răsturnat şi s-a izbit de un gard din lemn.
Botoşăneanca Andreea N., de 19 ani, din comuna Hudeşti, judeţul Botoşani, a fost rănită cel mai grav. Medicii susţin că necesită 20-30 de zile de îngrijiri medicale.
Tânăra de la volan şi cealaltă pasageră, Alexandra A., în vârstă de 20 de ani, din municipiul Suceava, au fost diagnosticate cu răni ce necesită până în zece zile de îngrijiri medicale.
Şoferiţa a fost testată cu etilotestul şi a rezultat o concentraţie de 0,60 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.