Primăria Botoşani ar putea fi prima municipalitate din România creditată de Banca Mondială

primaria BotosaniPrimăria municipiului Botoşani ar putea fi prima administraţie locală din România care ar contracta un credit de la Banca Mondială, susţine primarul Ovidiu Portariuc, care s-a întâlnit vineri şi a negociat timp de peste patru ore cu oficiali ai instituţiei financiare.

El susţine că negocierile s-au finalizat, însă o delegaţie a Băncii Mondiale ar urma să ajungă la Botoşani pentru a vedea la faţa locului pentru ce vor fi cheltuiţi banii obţinuţi ca împrumut.

„În următoarele săptămâni vom avea o delegaţie a reprezentanţilor Băncii Mondiale la Botoşani. Vor să vadă exact în ce se vor investi banii, proiectele municipalităţii. E şi pentru ei o finanţare pionerat”, susţine Portariuc.

El spune că negocierile de vineri au constat în stabilirea termenului de rambursare a împrumutului, dobânda, moneda de acordare, dar şi modalităţile de acordare a crediturlui de zece milioane de euro.

One thought on “Primăria Botoşani ar putea fi prima municipalitate din România creditată de Banca Mondială

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *