Municipiile Botoşani şi Suceava vor încheia un parteneriat de dezvoltare economică

primaria BotosaniÎn timpul unei vizite efectuate la Suceava, primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, i-a propus omologului său sucevean, Ion Lungu, încheierea unui parteneriat de dezvoltare economică policentrică, pe axa Suceava – Botoşani.

Sunt de acord în principiu cu acest lucru, trebuie date două hotărâri de Consilii Locale, de asociere a celor două municipii, Suceava şi Botoşani. Asocierea ne poate fi benefică, deoarece, înregistrând astfel o populaţie mai mare pe o anumită regiune, avem şanse mai mari de a accesa fonduri europene”, a declarat primarul Sucevei.

Propunerea edilului botoşănean va fi înaintată Consiliului Local Suceava, în scopul luării unei decizii, urmând ca apoi să fie identificate modalităţi de colaborare a celor două municipii reşedinţă de judeţ, aflate la o distanţă de numai 35 de km între ele.

Sursa: Monitorul de Suceava

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *