Tânăr reţinut după ce a furat un telefon mobil

Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani au dispus reţinerea pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani a unui tânăr de 19 ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Astor Jan L., este suspectat de faptul că în dimineaţa de 14 aprilie, în jurul orei 04.50, aflându-se pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoşani,  i-a sustras unui bărbat, un telefon mobil.

Suspectul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *