Peste 1000 de vitezomani, sancţionaţi de poliţiştii rutieri

radar

Poliţiştii au identificat în trafic, într-o săptămână, 1.130 de conducători auto conducând cu viteze peste limitele legale. Polițiștii au reținut cinci permise de conducere, pentru depăşirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h.

În primele 3 luni ale anului 2013, o persoană a decedat, iar alte 14 au fost grav rănite ca urmare a 17 accidente de circulaţie, produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum.

Cele 17 evenimente reprezintă o treime din totalul accidentelor rutiere produse în perioada menţionată, viteza rămânând astfel principala cauză generatoare de accidente soldate cu victime omeneşti.

În acest context, coroborat şi cu desfăşurarea, în luna aprilie, a campaniei preventive „Speed”,organizată la nivel european de T.I.S.P.O.L., poliţiştii rutieri au acţionat în perioada 7-14 aprilie, pe drumurile publice din judeţ pe care au fost înregistrate evenimente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.

Astfel, 1.130 de conducători auto au fost depistaţi circulând cu viteze de deplasare peste limitele admise de lege, în cazul a 5 dintre aceştia fiind luată şi măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile.

Valoarea totală a celor 1.130 de sancţiuni contravenţionale aplicate depăşeşte 160.000 lei.

În scopul reducerii numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, precum şi pentru conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii şi consecinţelor accidentelor rutiere produse pe acest fond, poliţiştii vor continua să acţioneze şi în perioada imediat următoare, folosind toate echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospecialele din dotarea structurilor de poliţie rutieră şi ordine publica.

Sursa: comunicat IPJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *