Aproximativ 900 kilograme de zahăr confiscate de poliţiştii de frontieră

saci cu zaharPoliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au ridicat în vederea confiscării 885 kilograme de zahăr fără documente legale, descoperite în autoturismele mai multor cetăţeni.

În noaptea de 14 spre 15 aprilie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, judeţul Botoşani, aflaţi în executarea unei misiuni specifice pe linia prevenirii şi combaterii traficului cu produse accizabile, au oprit pentru control, pe comunicaţia Siret – Vârfu Câmpului, mai multe autoturisme, conduse de cetăţeni români.

La controlul efectuat de către lucrătorii noştri au fost descoperiţi, în interiorul autoturismelor, mai mulţi saci cu zahăr în greutate totală de 885 kilograme, pentru care conducătorii auto nu au putut prezenta documente legale.

Întreaga cantitate de zahăr, în valoare de 4425 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar cetăţenii au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 2000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *