Elevi învăţaţi de pompieri să-şi protejeze viaţa

elevi la pompieriPeste 3.500 de elevi botoşăneni de toate vârstele au învăţat de la pompieri cum să-şi protejeze cel mai valoros bun: viaţa. Lecţiile le-au fost predate în timpul vizitelor din această săptămână, la subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Botoşani, Dorohoi, Săveni şi Truşeşti. Elevii au avut ocazia să-i cunoască îndeaproape pe pompieri şi au ascultat cu atenţie fiecare prezentare a misiunilor şi activităţilor pe care angajaţii I.S.U. Botoşani le desfăşoară pentru protecţia şi salvarea cetăţenilor şi a bunurilor acestora.

Totodată, ei au asistat la demonstraţii privind modul de funcţionare a echipamentului de descarcerare, precum şi la simularea unor intervenţii în caz de incendiu.
Vizibil emoţionaţi, copiii au purtat pe rând casca de protecţie, au folosit, unii pentru prima dată, pistolul cu apă şi au urcat în autospecialele de intervenţie. Cei mai curajoşi au aflat cum se protejează servanţii pompieri pe timpul intervenţiilor pentru stingerea incendiilor cu ajutorul aparatului de respirat cu aer comprimat.
La Detaşamentul Botoşani, vizitatorii au făcut cunoştinţă cu „Gorun”, câinele – pompier, care a executat câteva exerciţii demonstrative, momente extrem de apreciate de audienţă.
Astfel, copiii care frecventează şcolile din Dumbrăviţa şi Flămânzi au primit vizita angajaţilor I.S.U. Botoşani. Aceştia au fost învăţaţi cum să se comporte într-o situaţie de urgenţă, dar şi cum să vină în sprijinul semenilor.
Şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Lunca au desfăşurat, în ziua de 4 aprilie, o activitate de informare preventivă la Şcoala nr. 2 din comună. Lecţia deschisă, la care au participat peste 100 de preşcolari şi elevi, a constat în prezentarea unor sfaturi privind prevenirea sau comportarea într-o situaţie de urgenţă, dar şi a tehnicii de intervenţie a serviciului. La final, elevii au asistat la un exerciţiu demonstrativ.
Vizitele din această săptămână se încadrează în activităţile de informare preventivă, derulate de I.S.U. Botoşani, având ca grup ţintă copiii, în vederea dezvoltării de către aceştia a unui comportament preventiv. Prin aceste activităţi, inspectoratul s-a alăturat, în calitate de partener, proiectului Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, intitulat „Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai  bun”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *