Percheziţii în acelaşi timp în biroul lui Radu Judele şi la firma acestuia din Iaşi. Află detalii!

sigiliu birou radu judeleProcurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Bucureşti au descins, joi, în biroul administratorului judeţului Botoşani, dar au făcut, în acelaşi timp, o percheziţie şi la sediul firmei pe care acesta o deţine în Iaşi, respectiv RJR International. Iniţial, procurorii s-au dus acasă la Judele, de unde au ridicat laptopul pe care acesta îl avea. Judele a venit, alături de procurori, la serviciu, unde a găsit biroul sigilat.

Imediat ce au intrat, procurorii au luat de pe biroul din Consiliul Judeţean toate documentele pe care Radu Judele le avea în faţă. De asemenea, ei au solicitat un dosar cu privire la o licitaţie organizată de Consiliul Judeţean pentru desemnarea consultantului la proiectul privind sistemul integrat de management al deşeurilor.

Judele susţine că nu ştie pentru ce este cercetat, mai ales că licitaţia de care au fost interesaţi procurorii anticorupţie, care a fost câştigată de firma Tahal, a fost organizată în 2011.

documente ridicate de la Radu Judele de procurorii DNA„Astăzi au fost şi la sediul firmei din Iaşi şi au căutat documente în legătură cu firma Tahal”, a spus Judele.

Administratorul judeţului a fost chemat, vineri, la sediul DNA Bucureşti pentru a lua la cunoştinţă învinuirile care i se aduc.

Procurorii au ieşit din sediul Consiliului Judeţean cu două cutii voluminoase cu documente.

3 thoughts on “Percheziţii în acelaşi timp în biroul lui Radu Judele şi la firma acestuia din Iaşi. Află detalii!

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Se stie de mult in oras ca nu se misca nimic pana nu se da zeciuiala lui Judele.Ma mir cum abia acum au inceput autoritatile sa se sesizeze.Desi ca si multe alte anchete sigur si asta va muri in fasa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *