Reabilitarea termică a blocurilor, doar cu autorizaţie

fatada blocuriPrimăria Botoşani aşteaptă acceptul de la Agenţia de Dezvoltare Nord Est pentru proiectul privind reabilitarea termică a blocurilor. După aprobarea cererii de finanţare, se va trece la execuţie, urmând ca  blocurile să fie vopsite în culorile pământului. Într-o primă etapă, vor fi izolate termic zece scări de bloc din zonele Săvenilor, Împărat Traian şi Tudor Vladimirescu.

“Proiectele pentru reabilitarea energetică a blocurilor trebuie să aibă două efecte: un efect este cel a reducerii consumului de energie termică cu minim 40%, asumat prin proiect, iar al doilea element este înfrumuseţarea oraşului. Propunerea arhitecţilor a fost să mergem pe nişte culori care sunt derivate culorii pământului, respective maro, bej, ocru, portocaliu şi un galben pai”, a precizat viceprimarul Viorel Iliuţă.

De asemenea, locatarii care doresc să-şi izoleze pe cont propriu locuinţa vor trebui să treacă mai întâi la Primărie pentru autorizaţie. Şi în acest caz, culoarea faţadei va fi stabilită tot de municipalitate.

One thought on “Reabilitarea termică a blocurilor, doar cu autorizaţie

  1. Ce pacat! Nu o sa mai avem posibilitatea ca pe vremea fostilor, sa ne ornam fiecare exteriorul: la sufragerie facem balconul vernil, dormitorul, oranj, etc. etc. Mare libertate mai era….. fiecare facea cel ducea mintea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *