Proiecte europene în pericol din cauza corecţiilor financiare

turcanu
Florin Turcanu

Câteva dintre proiectele care au primit finanţare europeană sunt în pericol de a nu putea fi semnate din cauza corecţiilor financiare aplicate judeţului Botoşani. Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a declarat că deşi a cerut suspendarea acestora în instanţă, de la Direcţia de Finanţe i s-a transmis că există deja emis titlu executoriu.

Ne vin corecţii financiare la greu şi apar pe certificatul fiscal datorii, chiar dacă eu am cerut suspendarea în instanţă. Am probleme acum că nu pot să semnez contractele, am probleme cu un proiect depus pe transfrontalier cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi nu ştiu cum voi clarifica. A ajuns la Finanţe că există titlu executoriu, chiar dacă le-am suspendat în instanţă. Îmi apar datoriile pe certificatul fiscal, iar în momentul semnării contractelor de finanţare pe fonduri europene, una din condiţii este să ai certificatul fiscal zero. Am discutat să caute o soluţie de eşalonare pe şapte ani de zile cu finanţele, ca să nu omorâm proiectele pe care urmează să le semnăm”, a spus Ţurcanu.

La începutul lunii ianuarie, corecţiile financiare aplicate contractelor derulate cu fonduri externe nerambursabile postaderare la nivelul CJ depăşeau 9 milioane lei.

One thought on “Proiecte europene în pericol din cauza corecţiilor financiare

  1. Domnule Turcanu,
    Te rog citesti inca o data ce ai spus – vezi textul cu ghilimele. Ca sa vezi cum te exprimi.
    In al doilea rand, este timpul sa ne informezi de ce vin corectiile financiare
    ,, la greu”? Cine este vinovat de incalcarea contractelor de finantare si in special
    a reglementarilor privind decontarea cheltuielilor?
    In al treilea rand, nu inteleg cum se face ca ,,A ajuns la Finanţe că există titlu executoriu, chiar dacă le-am suspendat în instanţă” . Cine a suspendat plata sumelor corepunzatoare corectiilor financiare, dumneata sau instanta? Ca sa ne lamurim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *