Bâlci în toată regula în cadrul Consiliului Local. Mihai Tincu şi Florin Ghiorghiţă s-au certat la cuţite

clSedinta de Consiliu Local de joi s-a transformat intr-un adevarat balci, timp de aproape o jumatate de ora. Totul a pornit de la acuzele aduse de consilierul local Mihai Tincu fostului viceprimar Florin Ghioghita cu privire la racordul ilegal de apa la vila din Cismea.

La randul sau, fostul viceprimar i-a amenintat pe cei care ii poarta de grija ca vor avea in cel mai scurt timp dosare penale. 

Ghiorghita a prezentat in cadrul sedintei un material privind schimbul unui teren realizat in 2001 intre municipalitate si reprezentanti ai societatii Rapsodia Conf, firma condusa de consilierul local Mihai Tincu, cerand Executivului Primariei rediscutarea si anularea acelei hotarari. Ghiorghita a spus că schimbul a fost în defavoarea municipalităţii şi a anunţat că va anunţa Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor

Iritat, Mihai Tincu i-a spus lui Ghiorghita ca se plinge ca un copil, ca nu este cu adevarat barbat si ca il implica si pe tatal sau in acest scandal.

Declaratia facuta de mine, pe care mi-o mentin in continuare,  a fost una politica, de barbat, nu de la barbat la copil, de a para, de a face si drege, de a ameninta cu dosare penale. Eu am facut o declaratie politica pentru un om care nu plateste apa de sapte-opt ani. Este o chestie de barbat„, a precizat Tincu.

A intervenit consilierul Paul Onisa, care a spus ca in Consiliu Local trebuie discutate problemele locuitorilor, a municipiului si nicidecum probleme personale cu atac la persoane.

M-am saturat de atatea amenintari, m-am saturat de amenintarile facute la adresa familiei, sotiei. Nici domnul Cosmin Andrei nu si-a platit 18 facturi la apa si eu nu am spus nimic. Vad ca nu este nicio problema…”, a precizat Ghiorghita.

2 thoughts on “Bâlci în toată regula în cadrul Consiliului Local. Mihai Tincu şi Florin Ghiorghiţă s-au certat la cuţite

  1. DOMNULE TINCU NU VA FIE FRICA DE INDIVIDUL PORTOCALIU CU TUPEU NEMERGINIT ! FACETII PLANGERE PENTRU FURT DE APA , TERENURI , PIZZERIA DIN PARC FARA AUTORIZATIE, …………..SI LATE MAGARII FACTE DE PORTOCALIUL CARE NU ARE NICI UN FEL DE BUNSIMT FATA DE ALEGATORII BOTOSANENI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *