Mamă căutată de poliţie după ce şi-a abandonat copilul nou-născut

O femeie de 23 de ani este căutată de poliţie după ce şi-a abandonat copilul nou-născut în Maternitatea Botoşani. Femeia a adus pe lume, luni seară, un bebelus sănătos, de 3080 grame, iar miercuri dimineaţă ea nu a mai fost găsită lângă prunc. A fugit din spital, spun reprezentanţii Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie, care au anunţat Poliţia şi Protecţia Copilului. Cadrele medicale spun că mama nu a dat de bănuit că ar recurge la acest gest. Medicul Dorin Scladan, coordonatorul Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean, susţine că femeia, cu domiciliul în Botoşani, mai are un copil.

A născut un copil sănătos, fără suspiciuni din partea mamei că ar pleca în felul acesta. A fost anunţată Poliţia”, a spus Dorin Scladan.

De la începutul anului şi până în prezent au fost abandonaţi  în jur de patru bebeluşi în maternitate.

Uneori, mamele spun că nu-şi mai iau copilul şi sunt consiliate, iar în 90% din cazuri pleacă cu copilaşii acasă„, a adăugat Scladan.

One thought on “Mamă căutată de poliţie după ce şi-a abandonat copilul nou-născut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *