12 ani de închisoare pentru uciderea soţiei

la inchisoareUn bărbat de 45 de ani din satul Horlăceni, comuna Şendriceni, a fost condamnat, marţi, la 12 ani de închisoare pentru omor calificat. Tribunalul Botoşani l-a condamnat pe Ilie Popescu, pentru o uciderea, pe 21 octombrie 2012, a soţiei acestuia. Atunci, el i-a aplicat partenerei sale de viaţă mai  multe  lovituri cu pumnii,  picioarele  şi cu alte corpuri dure  soţiei sale, cauzându-i leziuni care  au dus la deces.

Pe 1 noiembrie, inculpatul a fost reţinut, pe timp de  24  de ore, iar de pe 2 noiembrie se află în arest preventiv.

26/03/2013 Condamnare
Solutie: Condamnă pe inculpatul P.I. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174, art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală. Pe timpul şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal. Menţine arestarea preventivă a inculpatului şi deduce din pedeapsa principală durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 noiembrie 2012 la zi. Constată că în cauză nu s-au formulat constituiri de parte civilă. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 1.900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care onorariu avocat oficiu – 200 lei – se va avansa Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *