Afacere inedită: Magazin cu produse 100% italiene

gastronomie stil italian botosaniUn om de afaceri din Botoşani a deschis, săptămâna trecută, un magazin cu produse 100% italiene. Gabriel Pricop a deschis, pe Calea Naţională 50, în faţă la Şcoala 11, magazinul „Gastronomie- stil italian”, unde vinde preparate din carne realizate exclusiv în Italia.

Clienţii găsesc aici produsele tradiţionale italiene precum prosciutto crudo, prosciutto cotto, mortadella, parmeggiano, salamul italian sau mozzarella. La acestea, se adaugă brânza Gorgonzola (cu mecegai), mascarpone, brânza parmezan, dar şi renumitele paste Barilla. Din raft nu lipsesc uleiul de măsline şi oţetul balsamic de Modena, aduse direct din Italia.

Cafeaua Lavazza, dar şi dulciurile tradiţionale italiene întregesc gama de produse vândute de magazinul „Gastronomie- stil italian”.

gastronomie stil italian botosaniLucrând 15 ani în străinătate, în domeniul alimentar, am decis să fac acelaşi lucru şi acasă. Un client m-a întrebat dacă dau aceste produse şi copiilor mei. I-am răspuns că fiica mea mănâncă doar aceste produse, care sunt produse cu foarte puţine E-uri”, a spus Pricop, care are în vedere să extindă gama de produse la cererea clienţilor.

El speră ca magazinul să fie atractiv nu doar pentru românii care au lucrat sau călătorit în Italia, ci şi pentru ceilalţi botoşăneni, care doresc să ia contact cu gastronomia din Peninsulă.

Magazinul va fi deschis de luni până sâmbătă, între orele 9.00 şi 20.00, iar duminica este închis.

One thought on “Afacere inedită: Magazin cu produse 100% italiene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *