Un tânăr aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a distrus tot ce i-a stat în cale într-un bar. Miercuri dimineaţă, în jurul orelor 0420, un echipaj de jandarmi s-a deplasat în urma unui apel telefonic pe strada Armoniei din municipiul Botoşani, unde administratorul unui bar sesiza faptul că un tânăr aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a distrus mai multe bunuri din bar.
Deplasându-se la faţa locului, jandarmii au constatat că cele sesizate se confirmă, ocazie cu care au identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani, fără antecedente penale.
Din verificările efectuate de către echipa operativă a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, s-a stabilit faptul că tânărul este suspect de săvârşirea infracţiunii de ,,distrugere”, constând în aceea că la ora 0400, după ce a consumat băuturi alcoolice în barul de pe strada Armoniei, a distrus mai multe bunuri din bar, pe motiv că nu mai este servit cu băuturi alcoolice.
Prejudiciul în sumă de aproximativ 17000 lei nu a fost recuperat. Dosarul cu actele de constatare va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani spre competentă soluţionare.