Nova Apaserv începe de săptămâna viitoare contorizarea individuală a apei

contor-apaCapitalul social la Nova Apaserv va fi mărit cu 30 miliarde lei vechi, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu. Acesta a menţionat totodată că se are în vedere derularea investiţiei privind contorizarea individuală a apei. Preşedintele CJ a precizat că deja la unele scări de bloc s-au făcut măsurători, iar de luni vor începe efectiv lucrările. Locatarii vor avea posibilitatea să plătească lucrarea şi în rate, însă cu acord scris.

Nu putem închide apa într-o scară de bloc dacă 50% au plătit, iar 50% nu. Vom contoriza în cel mai scurt timp, ca să nu afectăm populaţia care într-adevăr a plătit consumul de apă. Pe proprietatea lor vor trebui să-şi facă investiţia. Aici vom găsi o formulă legală să putem contoriza toate scările care au răi platnici. Investiţia de pe zona publică o facem noi, dar pe zona privată nu putem. Vom face un cost minim pentru fiecare scară„, a spus Ţurcanu.

Potrivit şefului CJ, Nova Apaserv va aduce conducta până la limita de proprietate, iar locatarul va trebui să suporte costurile de pe proprietatea sa.

Operatorul de apă nu a debranşat încă nicio scară de bloc de la reţeaua publică de apă.

One thought on “Nova Apaserv începe de săptămâna viitoare contorizarea individuală a apei

  1. NU SINT DE ACORD ! cind erau alegeri,promiteati si ceea ce nu se putea,iar acum desi este criza si populatia sufera ne mai oferiti un „cadou”,asta asa ca sa va tinem minte la urmatoarele alegeri….dar sa tineti minte,v-am votat dar deja regret….taxa auto a ramas si din pacate mai mare,”afaceri” sa ne STOARCETI de bani inventati,continuati,sincer VA ROG SA CONTINUATI si veti avea soarta pdl-ului….si sincer v-o meritati,pacat insa,aveati posibilitatea sa realizati ceva,dar voi nu doriti decit „realizari”imediate,fara a lua in considerare dorinta celor care v-au ales.imi pare rau ca am sustinut „iubitul” USL,sincer deja regret su nu a trecut decit citeva luni,imi imaginez ce se va intimpla cind vor trece ani…ma simt prostit,dar nu-i nimic,4 ani trec,asa cum au treut si altii…si voturi veti primi,dar contra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *