Update! Vezi cine a câştigat trofeul Festivalului “Mărţişor Dorohoian”!

Duminică seară au fost premiaţi câştigătorii Festivalului de muzică “Mărţişor Dorohoian”, organizat de Primăria municipiului Dorohoi. Trofeul concursului a fost câştigat de Eugen Andrianov din Republica Moldova.

Seara de gală s-a încheiat cu recitalul fetelor din trupa Olpions din Rep Moldova care au electrizat publicul aflat în sala teatrului din Dorohoi. Din trupa Olpions face parte și Anna Odobesko, fostă laureată anul trecut la acest festival. Fetele au fost urmate în recital de îndrăgitul cântăreț Ovidiu Komornyik, care a reușit prin piesele sale cunoscute precum „Ești mireasa vietii mele”, „Te-am trădat”, Vreau să zbor”, „Când vin acasă” sau „Nu plânge iubito” să aducă bucurie în sufletul publicului,  care la sfârșitul recitalului s-a ridicat în picioare.

De altfel, la fel de bine primită de publicul dorohoian, a fost și Nelly Ciobanu cu recital în ziua concursului, ambii artiști coborînd de cîteva ori în public, precizând că pe scenă este mult prea cald.

Atât Ovidiu Komornyik cât și Nelly Ciobanu s-au aflat pentru prima dată în recital la Festivalul Mărțișor Dorohoian. Nelly Ciobanu a fost aplaudată minute în șir, dar pentru că a fost urmată imediat de trupa FolkBand din Rep Moldova nu a revenit la bis, în timp ce Komornyik le-a făcut surpriza oamenilor din sală  să revină pentru încă o piesă.

Ambii artiști au primit mărțișoare de la publicul aflat în sală, Komornyik declarînd că de 1 martie se va muta la Dorohoi pentru că, în zona Moldovei, există tradiția conform căreia bărbații primesc mărțișoare de 1 martie. Nelly Ciobanu și-a încheiat fulminant recitalul cu ritmurile piesei „Hora din Moldova” cu care a reprezentat Moldova la Eurovision. Piesa a fost cântată împreună cu concurentele din festival, care au urcat pe scenă imediat ce artista le-a făcut invitația să cânte cu ea.

Artista ne-a spus că își încheie fiecare recital cu această melodie fiind suprinsă de succesul înregistrat în ciuda faptului că la Eurovision s-a clasat abia pe locul 14. „Întotdeauna îmi închei recitalurile cu această piesă pentru că este o piesă iubită și mă bucură asta. Întotdeauna s-a cântat pe la concursuri și, sincer, a fost cântată și în chineză și în japoneză. Am vazut și <<Arabii au talent>>, unde s-a dansat pe această melodie și mă bucur că această piesă trăiește”, a declarat Nelly Ciobanu.

Seara de gală a debutat cu recitalul câtorva copii talentați din Dorohoi și Botoșani printre care s-au numărat Oana Tăbultoc, Isabela Pamparău (ambele foste laureate la Festivalul Mărțișor Dorohoian), Cosmina Paraschiv, Anastasia Popistașu dar și câștigătoarea trofeului de anul trecut, Ruxandra Tomulesei. Tot cu un recital al unor talente locale precum Raluca Ursu, Codruța Barariu sau Eduard Pintilei  a debutat și seara de concurs. Amuzant pentru publicul din sală a fost momentul în care micuțul Eduard Pintilei și-a prezentat piesa, spunând că este din repertoriul lui… Ștefan cel Mare, când de fapt era vorba despre Ștefan Bănică.

După  recitalul  de deschidere al serii de gală, a urmat acordarea premiilor, înainte însă membrii juriului și organizatorii și-au exprimat părerea despre ediția din acest an.  Ionel Tudor, președintele juriului s-a declarat surprins plăcut de numărul mare de voci bune, considerând ediția din acest foarte bună. Acesta a fost completat de omul de radio Titus Andrei, care a subliniat cele spuse de președintele juriului, considerând că la concursul din acest an s-au prezentat voci mult mai bune decât cele care se prezintă la celebrele emisiuni muzicale preluate din străinătate în ultimii doi ani și în România.

Șeful Centrului de Creație Botoșani, Ion Ilie a fost introdus în scenă pentru a înmână o serie de diplome de excelență unor oameni implicați în organizarea și buna desfășurare a festivalului de către primarul Dorohoiului, Dorin Alexandrescu, care a felicitat Centrul de Creație Botoșani pentru buna colaborare, declarându-l pe Ilie „acest co” al festivalului dorind să sublinieze cel mai probabil ordinea ierarhică a organizatorilor festivalului, respectiv cea de co-organizator în cazul Centrului de Creație Botoșani. Replica lui Ilie n-a încetat să apară, acesta sublinind importanța implicării institutiei pe care o conduce în organizarea acestui festival. Au fost acordate diplome de excelență primilor inițiatori ai festivalului printre care îi amintim pe profesorul Gheorghe Grigoraș sau Dumitru Lavric, membrilor juriului, dar și unor persoane care au ținut la festival de-a lungul timpului precum și prefectului Costică Macaleți, prezent în sală, în seara de gală. În public a fost prezent și deputatul PSD Andrei Dolineaschi.

La ediția din acest an, fiind o cifră rotundă, a XXX-a ediție, a fost lansată o broșură care cuprinde întregul istoric al festivalului Mărțișor Dorohoian, respectiv din anul 1975, la prima editie, cînd în recital veneau Aurelian Adreescu și Mihaela Mihai.

Palmaresul festivalului din acest an este următorul:

Premii speciale:

Premiul Radio România Actualități: Dragoș Paraschiv
Premiul Buzz, ziarul tuturor copiilor din Botoșani: Eduard Istati (mezinul festivalului)

Categoria 11-15 ani:
Mentiune: Eduard Nicolae Hanuseac – Dorohoi
Premiul III: Robert Istrati – Constanța, Andreea Lepărdă – Dorohoi
Premiul II: Laura Macoviciuc – Dorohoi
Premiul I: Ana Maria Bucșă – Botoșani

Categoria 16-29 ani:
Mențiune: Lucia Spînu – Rep Moldova
Premiul III: Ioan Bigea -Bîrlad și Iulia Manolache – Bârlad
Premiul II: Andrei Ciobanu (fost finalist la Vocea României)
Premiul I: Rodica Tudor – Prahova (câștigătoarea trofeului festivalului Mamaia 2012)
Trofeul Eugen Angen Andrianov (primul trofeu din viața lui)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *