Ecaterina Andronescu: Liceele tehnologice cu rezultate slabe ar trebui transformate în şcoli profesionale

ecaterina andronescu, mihaela hunca si dolineaschiPreşedintele Comisiei permanente pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din cadrul Senatului României, Ecaterina Andronescu, este de părere că liceele tehnologice care au obţinut rezultate slabe la bacalaureat ar trebui transformate în şcoli profesionale. Ea a declarat, vineri, la Botoşani, că o asemenea măsură ar putea fi prinsă în Legea Educaţiei, adăugând că dacă rezultatele se vor repeta în aceste unităţi, măsurile nu se vor lăsa aşteptate. Potrivit fostului ministru al Educaţiei, anul trecut liceele teoretice au avut un procent de promovare de peste 85%, în timp ce liceele tehnologice nu depăşesc o medie de 25%, însă, mai spune ea, pot să aibă şi promovare de 0% a examenului de bacalaureat, ceea ce este dramatic.

Am luat măsurile ca subiectele din acest an să fie diferenţiate, adică adecvate programei şcolare pe care elevul a parcurs-o, să nu aibă subiecte mai grele elevul care a parcurs un învăţământ la un liceu tehnologic cu cel care a făcut matematică-informatică. În acelaşi timp, nu putem să nu constatăm următoarea realitate: clasa VIII-a ne-a arătat că în examenul de evaluare am avut 56.000 elevi din 150.000 care nu au luat 5. Avem o problemă şi în învăţământul gimnazial, iar această problemă trebuie să o corectăm să nu o ducem după clasa VIII-a până la bacalaureat„, a precizat Andronescu.

Fostul ministru al Educaţiei a afirmat că şi simularea examenelor naţionale trebuie tratată cu seriozitate mergând până la a pune notele în catalog.

One thought on “Ecaterina Andronescu: Liceele tehnologice cu rezultate slabe ar trebui transformate în şcoli profesionale

  1. elevii nu mai au motivația învățării și acest lucru îi determină pe multi să renunțe la studii suplimentare pentru a lua bacul. sistemul actual al educației nu este încă capabil să pregătească viitoarele generații de elevi.Eu zic că până la urmă toți avem o mică parte din vina noastră dar nu asta e problema. haideți să refacem cu toții o societate modernă și civilizată pentru ca tinerii de azi să găsească adevăratele valori ale societății românești. pentru cine să lupte ei? pentru niște infractori care au ajuns în Parlamentul României ? ce modele sunt acestea ? tinerii de astăzi sunt extrem de inteligenți dar ea nu este pusă în valoare deoarece se merge și altfel, nu-i așa ???? speranța moare prima pentru acești tineri. ajutații pentru a găsi valoarea societății românesști !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *