Cursurile de apă din judeţ, verificate

raul PrutÎn perioada 1 martie – 26 aprilie, Administrația Bazinală deApă  Prut-Bârlad derulează  un control tematic, privind starea de igienizare şi salubrizare a cursurilor de apă din judeţ. În cadrul acestei tematici se urmăresc lucrările de întreţinere pe cursurile de apă necesare pentru asigurarea scurgerii libere pe timpul apelor mari, modul şi gradul de implicare al autoritaţilor publice locale în intreţinerea şi menţinerea stării de curăţenie de pe cursurile de apă; modul cum au fost refăcute capacităţile de transport a podeţelor subdimensionate; sanţurile de colectare şi dirijare a apelor provenite din precipitaţii şi scurgeri de pe versanţi ; verificarea punctelor critice depistate în acţiunile de control anterioare.

Prin această acţiune, Administrația Bazinală de Apă  Prut-Bârlad nu îşi propune aplicarea unui anumit număr de sancţiuni contraventionale, ci o imbunătăţire a stării de igenizare pe cursurile de apă din judeţ. Autorităţile locale şi populaţia trebuie însă să înteleagă că, pe lângă aspectul neplăcut şi afectarea calităţii apelor, prezenţa gunoaielor de orice natură în albia majoră poate conduce la inundaţii prin obturări ale scurgerii, îndeosebi în zona podurilor şi podeţelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *