Minor cercetat pentru mai multe furturi. El a furat si o masina cu care a iesit la plimbare

tinar cu catuse pe mainiÎn urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus prin ordonanţă măsura reţinerii pentru 24 de ore, în arestul I.P.J. Botoşani, începând cu data de 26 februarie,  a tinerilor M.M., de 16 ani  şi D. Andrei, de 20 de ani, urmând ca în data de 27 februarie, aceştia să fie prezentaţi procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, cu propunerea de arestare preventivă.

Faţă de M. M. a fost dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu nunăr  fals de înmatriculare, fals privind identitatea,  furt calificat în formă continuată, iar faţă de D. Andrei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat în formă continuată.

În după –amiaza zilei de 28 ianurie,  M.M. a sustras un autoturism ce se afla parcat pe strada Manoleşti Deal din Botoşani, căruia i-a aplicat în fals plăcuţe de înmatriculare,  după care, fără a poseda permis de conducere, l-a condus, fiind depistat de către poliţişti. Cu ocazia legitimării, suspectul a declarat o identitate falsă.

În perioada 24-28 ianuarie  2012, M.M. şi  T. Ovidiu,  de 26 ani, din Botoşani, prin escaladarea unui geam, au pătruns într-o hală aparţinând  unei societăţi comerciale şi au sustras 18 condensatori în valoare de 6300 lei.

În noaptea de 20 spre 21 februarie,  D. Andrei şi M.M.,   prin efracţie şi escaladare, au pătruns în standurile unui depozit din Botoşani, de unde au sustras circa 234 cartuşe ţigări de diferite mărci pe care le-au vândut cu suma de 8000 lei, bani pe care i-au cheltuit în interes personal.

 De asemenea, poliţiştii au stabilit că la comiterea furtului calificat din noaptea de 20-21 februarie , a participat în calitate de tăinuitor şi B. Vasile de 27 de ani, din Botoşani, care a cunoscut provenienţa ţigărilor pe care le-a cumpărat de la cei doi. Acesta a încredinţat  spre a conduce pe drumurile publice un  autoturism minorului M.M., cunoscând starea de minoritate a acestuia.

Faţă de acesta a fost dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire  şi încredinţarea cu ştiinţă a unui autovehicul în vederea conducerii pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.

         În cauză, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca  la finalizare să se  propună  soluţie procedurală.

Sursa> comunicat presa 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *