Elevul a care a înjunghiat un taximetrist a vrut în libertate

politistii cu elevul agresor, Bogdan CosmanElevul care, în urmă cu o săptămână, a înjunghiat un taximetrist a cerut să fie pus în libertate. Bogdan Coşman a făcut recurs la măsura arestării preventive dispuse duminică de Tribunalul Botoşani, însă Curtea de Apel din Suceava a respins cererea acestuia.

Adolescentul de 18 ani, care este elev la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru tentativă de omor.

Elevul este din Dersca şi locuia la un unchi de al său din municipiul Botoşani. El învaţă la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, fiind în ultimul an de liceu. Băiatul era un împătimit al jocurilor de noroc, fiind găsit de poliţişti într-un local de jocuri de noroc.

Băiatul a devenit suspect în momentul în care unchiul său l-a dat dispărut de acasă, imediat după comiterea faptei. Poliţiştii au comparat amprentele şi s-a stabilit că el este autorul tentativei de omor.

Vă reamintim că marţi seară taximetristul Radu Cioabă, în vârstă de 47 de ani, a luat un client de la Unicat până în zona magazinului Dorian 4, pe Împărat Traian. La finalul cursei, clientul a cerut să i se schimbe o bancnotă de 100 de lei.

În timp ce căuta banii pentru schimb, clientul, care se afla pe bancheta din spate, a luat un cuţit şi l-a înfipt pe la spate în gâtul taximetristului, după care a fugit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *