Subprefectul Sebastian Tocariu: Să găsim soluţii ca să nu avem şi la Botoşani tragedii

subprefect Sebastian Tocariu, langa seful Politiei, Cristian Cucoreanu
subprefect Sebastian Tocariu (dreapta), langa seful Politiei, Cristian Cucoreanu

Prezent la raportul de activitate didactică pe primul semestru al anului şcolar, subprefectul Sebastian Tocariu  s-a adresat directorilor de şcoli din învăţământul preuniversitar botoşănean, rugându-i să fie receptivi faţă de instituţiile de pază şi ordine publică. Doar astfel, a arătat subprefectul, se poate asigura creşterea permanentă a siguranţei elevilor în şcoli şi în afara acestora.

„Din păcate, traversăm o perioadă în care mulţi copii au părinţii plecaţi în străinătate, sau părinţi ce pun pe primul plan cariera.Toate acestea se răsfrâng atât asupra activităţii didactice cât şi asupra formării acestor copii. De aceea, dumneavoastră sunteţi o piesă foarte importantă în angrenajul ce formează noile generaţii. Este adevărat că munca dumneavoastră nu este recompensată aşa cum meritaţi, dar vă rog să nu uitaţi că trebuie să găsim împreună soluţii pentru ca să nu avem şi la Botoşani tragedii precum cea din Târgovişte.”, a explicat Sebastian Tocariu.

Subprefectul a solicitat, totodată, directorilor să acorde o atenţie sporită problemei consumului de droguri, cifrele pe anul 2012 fiind de natură să îngrijoreze. De aceea, reprezentantul Guvernului în teritoriu a solicitat o mai bună colaborare a şcolilor cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani  

 Sursa: Comunicat de presă Instituţia prefectului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *