Bombă! Geanina Pintilii îl loveşte sub centură pe Florin Ţurcanu

Pintilii GeaninaFostul diector al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, Geanina Pintilii, a luat o decizie supriinzătoare. Ea nu s-a mai prezentat, miercuri, la concursul pentru postul de şef Serviciu investiţii al Consiliului Judeţean, pentru că îşi doreşte numai decât să revină pe funcţia de director la DJDP.

Ea a îinaintat, miercuri, o adresă către preşedintele CJ prin care cere să fie repusă pe funcţia de director executiv al DJDP pe care a pierdut-o în 2008 în baza unei hotărâri a CJ privind revocarea mandatului său.

Pintilii a obţinut o hotărâre judecătorească potrivit căreia schimbarea sa a fost ilegală, iar acum cere reintegrarea pe post, dar şi plata despăgubirilor la nivelul salariilor cuvenite, de la data demiterii, 27 noiembrie 2008, şi până la data reintegrării efective, actualizate în raport cu indicele de inflaţie. De asemenea, ea cere şi daune morale de 20.000 de lei şi cheltuieli de judecată de 2.015 lei.

„În cazul în care nu veţi da curs prezentei cereri în termen legal, mă voi adresa executorului judecătoresc, respectiv voi uza de prevederile legale care reglementează posibilitatea executării silite„, se arată în documentul trimis lui Florin Ţurcanu.

Şeful CJ susţine că în următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean va propune repunerea în funcţie a Geaninei Pintilii, însă, în acelaşi timp, va demara procedurile pentru reorganizarea instituţiei prin desfiinţarea DJDP şi trecerea acesteia în subordinea Serviviciului de investiţii al CJ.

Tototadă, el spune că Sorin Clim va fi numit şef al Serviciului de investiţii.

6 thoughts on “Bombă! Geanina Pintilii îl loveşte sub centură pe Florin Ţurcanu

  1. De ce, adica, il loveste sub centura pe presedinte?” Nu cred.Geanina Pintilii are dreptul sa solicite executarea sentintei, ba chiar sa-l trimkita in judecata pe Turcanu pentru neexecutarea in termen a unei sentinte ramase definitive.
    Si aceasta fapta are iz penal. Trebuie sa se termine odata si odata cu inlocuirile din sistemul bugetar pe criterii politice sau pentru ca nu-i place unui sef sau altuia. Ideea ca o directie a CJ sa fie reorganizata si sa treaca intr-un serviciu de investitii mi se pare hilara. Opriti acest om de a mai face tot soiul de prostii!

    1. Adevarat. Nu pe Turcanu il loveste sub centura ci pe noi contribuabilii care am platit patru ani un director si acum v-a trebui sa o platim si pe madam Gianina cu un salar de director de vreo 300.000 lei plus daune de 20.000 lei. Noi platim nu Turcanu…

  2. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Codul Muncii – republicat
    Art. 261
    Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.
    Art. 262
    Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.
    Art. 263
    (1)În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 261 şi 262 acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea persoanei vătămate.
    (2)Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

    Pe http://www.stelian-aivancesei.ro este Decizia Curtii Constitutionale nr. 355/2011 in care se prevede ca in cazul concedierilor nelegale nu se aplica Ordonanta 71/2009 al lui Boc aplicata si de Ponta

  3. PARCA AR FI PE MOSIA LUI TATA. Chiar asa a ajuns judetul acesta ? INFIINTAM TOT FELUL DE LOCURI DE MUNCA PENTRU PRIETENI….. SI DESFIINTAM CE NU NE CONVINE ? Oamenii afectati oare sunt MORTI ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *